Cumpără bilete

Acces General - Presale
Acces General la preț special, număr limitat de locuri
75 lei
Acces General - Full Price
Acces general la preț întreg
95 lei
Politică refund aplicată de organizator: Biletele achizitionate nu pot fi returnate pentru acest eveniment. În cazul nefericit al anulării / amânării evenimentului, banii se vor returna numai conform regulamentului Organizatorului.
Descopera String Quartet pornește în turneu național cu un proiect pentru toate vârstele, Animusic, cu muzică pentru copii și părinți!

Melodii îndrăgite de pe coloanele sonore ale unor animații devenite deja clasice, precum Brave, Cenușăreasa, Coco, Encanto, Frozen, Ratatouille, Tangled, Frumoasa și Bestia, Cartea Junglei, The Simpsons, Toy Story sau Wicked, vor fi interpretate de cvartetul de coarde al Descopera, și garantează fluturi în stomac, emoții în inimi și voie bună pentru toate vârstele!

Părinții ce vor să-și retrăiască copilăria și să se bucure alături de copii, ca niște copii, sunt așteptați cu brațele deschise! Un spectacol unde singura regulă este să lași grijile la ușă și să te arunci cu capul înainte în lumile de poveste ce vor apărea pe scenă!

Ne vedem în Ploiești, la Filarmonica Paul Constantinescu, pe 8 mai, de la ora 18:00!

-------

- Un bilet este valabil pentru o singură persoană. Toți participanții la spectacol, adulți și copii, trebuie să cumpere bilet. Infanții de 1–24 luni au acces gratuit (nu au loc asigurat);
- Accesul minorilor (24 luni – 18 ani) în locația evenimentului se face doar însoțiți de minimum un adult (părinte sau tutore legal);
- Accesul în locație se face cu aproximativ 30 de minute înainte de începerea spectacolului;
- Persoanele care ajung după începerea spectacolului au acces în sală, dar își pierd locurile și vor putea ocupa alte locuri disponibile;
- Atenție, în timpul spectacolului se pot face fotografii și/sau înregistrări video, ce pot fi publicate ulterior pe rețelele sociale. Prin achiziționarea biletelor, sunteți de acord cu posibilitatea de a apărea în aceste fotografii și/sau înregistrări video, fără a avea dreptul la compensații și/sau despăgubiri.

Filarmonica "Paul Constantinescu" Ploiești

Strada Anton Pann 5
Ploiești România

Eveniment organizat de:

DESCOPERA
Urmăritori: 0