
Cumpără bilete
22 iulie 2026 18:00
22 iulie 2026 18:00
22 iulie 2026 18:00
Accesul se face de la ora 18:30, iar cursul începe la ora 19:00.
📅 MARȚI, 11 AUGUST, te invităm la un nou Curs la Pahar, evenimentul care aduce educația în baruri. La acest eveniment, experți și profesori vin să discute teme complexe într-un cadru relaxat, la un pahar cu publicul
🎤 Tema cursului va fi: CUM FACI RELAXAREA PARTE DIN STILUL TĂU DE VIAȚĂ?
Nu-i așa că ar fi tare să avem un buton ON/OFF pentru stres și relaxare? Vestea bună este că fiecare dintre noi își poate crea propriile butoane unice, doar că cei mai mulți dintre noi nu știm cum să le găsim sau să le folosim. Ce înseamnă, de fapt, stresul și ce nu este el? Cum recunoaștem relaxarea reală, dincolo de clișee? Și care sunt metodele simple pe care le putem folosi oricând, în orice context, ca să ne regăsim echilibrul?
📌 Ce vom face?
- Explorăm ce este și ce nu este stresul, dar și ce este și ce nu este relaxarea.
- Descoperim 5 metode de relaxare rapide și de impact, pe care le poți folosi oricând pe parcursul zilei.
- Exersăm cum recunoaștem conștient stresul și sursa acestuia, înainte să ne copleșească.
- Participăm la contexte ghidate de conectare, atât cu noi înșine, cât și cu ceilalți participanți.
Acesta este un curs interactiv, construit majoritar din exerciții practice pe care le parcurgem împreună, astfel încât să pleci cu instrumente pe care le poți folosi imediat — și, cu siguranță, mai relaxat.
🗣️ Speakerul acestui curs este Alexandra Stoicescu, consilier și trainer pentru dezvoltare personală și emoțională, cu peste 10 ani de activitate în educația non-formală și în ONG-uri. Are studii pedagogice și experiență de cadru didactic, fiind pasionată să „contamineze” oamenii cu încredere și curaj pentru a-și construi viața visurilor lor.
📍 Evenimentul va avea loc în Centrul Vechi din București, la Mojo (str. Lipscani 69)
📅 Agendă:
18:30 - acces eveniment
19:00 - start curs
21:00 - socializare & fun
Pentru a participa la eveniment, trebuie doar să fii curios și să ai peste 16 ani. Nu ai nevoie de pregătire specială sau studii în domeniu; evenimentul este creat pentru toți cei care vor să îmbine socializarea cu o doză de cunoaștere.
Pentru orice fel de întrebări, ne puteți trimite un mesaj la contact@cursurilapahar.ro.
Te așteptăm să învățăm, să socializăm și să descoperim împreună cea mai bună versiune a noastră, într-o atmosferă relaxată și plină de inspirație! ✨